web analytics
Giurgiu-Tribune

11 cadre didactice și 4 elevi, în carantină, în județul Giurgiu

Potrivit IȘJ Giurgiu, la ora actuală, la nivelul județului Giurgiu, o parte dintre tablete au fost achiziționate prin Consiliile Locale, altele sunt în curs de achiziționare, urmează să achiziționeze și Inspectoratul Școlar Județean, astfel încât până la sfârșitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie – să existe tablete în toate unitățile de învățământ din județul Giurgiu. În ceea ce privește manualele, se așteaptă comanda pentru elevii claselor a-VIII-a și tot prin comandă va fi completat excedentul de manuale pentru celelalte clase. În noul an școlar 2020-2021, în unitățile de învățământ din județul Giurgiu, s-au înscris 33.804 elevi. În prima zi de școală, astăzi, 14.09.2020, IȘJ Giurgiu nu a fost informat cu privire la existența vreunui caz deosebit în rândul elevilor sau al cadrelor didactice, cum ar fi prezentarea de stare febrilă ori de alte simptome. În prezent, există 11 cadre didactice și 4 elevi aflați în carantină, pentru că au fost contacți direcți cu persoane confirmate pozitiv.

2 thoughts on “11 cadre didactice și 4 elevi, în carantină, în județul Giurgiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *