web analytics
Giurgiu-Tribune

ACOMODAREA LA GRADINTA , PREGĂTIRI SI EMOȚII

Pentru ca ma pregătesc sa il dau pe cel mare la gradinita, am început sa-mi Intreb amicele despre acest subiect, iar in final m-am adresat unui specialist.
Am aflat câteva răspunsuri interesante la la managerul grădiniței Albă ca Zăpada , doamna Cristina Maroiu.
Si pentru ca m-am gândit sa îmbin utilul cu plăcutul, a ieșit interviul de mai jos.

Reporter:
Cum ajungem la starea de normalitate , cea in care cel mic își va însuși rutina zilnică si va percepe grădinița ca fiind parte din viața sa?

Cristina Maroiu:
​Si părinți trebuie sa se adapteze la grădinița. Mergeți împreuna in vizita la gradinita.
Prima vizită este doar pentru familiarizare cu locul, educatoarea şi noii colegi. Am observat faptul ca uneori copiii sunt supărați pentru că nu știu ce se va întâmpla în continuare, unde își pun lucrurile, cine este educatoarea lor, ce ar trebui să facă la gradinita.
Asadar ,orice experiență posibilă pentru a-i familiariza este recomandata. Este foarte important să îi arăţi copilului câtă încredere ai în personalul grădiniţei. Dacă tu nu ai încredere, el cum s-ar putea simţi în siguranţă?

R:
Ce ii spunem noi copilului despre noul sau pas in viața?

C.M.:
Cand ii vorbesti despre gradinita, fa-o intr-un mod distractiv, amuzant, care sa-i incite curiozitatea. Pregăteşte-l din timp ,incepe cu câteva săptămâni înainte să îi povesteşti ce înseamnă grădiniţa, câţi prieteni îşi va face acolo, cum va decurge programul: va trebui sa pleci la serviciu iar el va ramane acolo, in compania altor copii si vor participa la o multime de activităţi şi jocuri interesante. Îi poţi arăta o carte sau un desenat animat care are drept subiect mersul la grădiniţă. Ii puteti citi carti despre gradinita(“Grupa lui Ciufulici”, de Lucia Muntean). Dacă nu găseşti o carte la îndemână, poţi inventa chiar tu o poveste de culcare cu personajele lui preferate .

R:
Daca nu reușim sa ajungem la timp , mai ales in prima zi? Daca fix in zis aceea vrea sa se îmbrace cu halatul galben de baie?

C.M.:
Seara, inainte de prima zi de gradinita, faceti bagajul impreuna si lasa-l sa-si aleaga hainele pentru a doua zi. Pune-l la culcare in jurul orei 9 seara iar dimineata nu-l trezi foarte devreme; daca ajungeti in jurul orei 8:30 la gradinita, este la timp pentru micul dejun.

R:
In general copiii socializează repede între ei ? Cum ii ajutam sa socializeze si sa se integreze mai repede?

C.M.:
Da, in general cu ajutorul personalului calificat, nu sunt prea mari probleme ca cei mici sa socializeze .
Cauta viitori colegi de grupă cu care s-ar putea împrieteni înainte de a începe grădiniţă. Un prieten printre noii lui colegi sau chiar un frate/sora ar putea face minuni pentru acomodarea copilului.

R:
Cum știm daca noi părinții am făcut tot ce trebuie din timp si cum procedam când ajungem cu el in prima zi la gradinita.

C.M.:
Da. Cum spuneam , si părinți trebuie sa fie pregătiți si sa știe încă din timp cam cum ar trebui sa se desfășoare un început de gradinita.
Stabileste tipul de program (scurt, mediu sau prelungit) inca de la inceput!
Nu îți exprima frica, teama sau parerea despre gradinita in prezenta copilului in cazul in care încerci asemenea emoții.
Multi părinți insista sa se joace cu ceilalti copii sau sa manance tot inca din prima zi!
Este greșit. Lucrurile trebuie sa se desfășoare cât mai aproape de firesc.

R:
Si daca acomodarea nu se face chiar așa ușor? Stam pe lângă gradinita ?

C.M.
In perioada de acomodare, copilului i se pot aduce cateva lucruri familiare de acasa! Paturica sau jucaria preferata ii da un sentiment de siguranta, ca nu e singur pe lume, abandonat de toti si toate.
Si nu! Nu nu intra in grupa de copii sau la sala de mese si mai ales nu zabovi cu pozele!
Si important ,ia-ti la revedere de fiecare data, chiar daca plange!

R:
Daca cel mic insista sa nu pleci?

C.M.:
Spuneti copiilor cât de mult ii iubiți!
Candîl laşi pentru prima oară singur, asigură-l în mod repetat şi cu fermitate că te vei întoarce. Dacă este destul de mare să înţeleagă, spune-i exact după cât timp te vei întoarce (”într-o oră”, ”după ce mănânci”, ”după ce faci nani”) si nu prelungi despartirea.
După încheierea discuţiei, de comun acord cu copilul, părintele îl dă în primire educatoarei şi se îndreaptă spre ieşire.

R:
E! Aici i-aici! Daca întâmpinam revolta si plânsetul suprem? Ne întoarcem si mai stam un pic cu el?

C.M.:
Este indicat să se evite să se întoarcă parintele din drum pentru că, de obicei, copilul plânge şi mai tare în acest caz.
Chiar daca este un moment cu adevarat delicat, cu cat zabovesti mai mult, cu atat va dura mai mult pana cand cel mic se va obisnui cu noul program.

R:
Unii copii nu povestesc mereu ce fac la gradi. Daca nu povestește nimic acasă e in regula?
C.M.:
Nu te ingrijora daca nu povesteste ce face la gradinita.
Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare. Unii parinti se simt stanjeniti din cauza copilului care nu vrea sa se dezlipeasca de ei, iar altii se ingrijoreaza ca cel mic nu-i iubeste indeajuns, pentru ca a plecat prea rapid de langa ei!. Cel mai bun lucru pe care il pot face parintii, este sa-l ajute pe copil sa se simta bine in pielea lui, sa-l incurajeze si sa aiba incredere in el, pentru ca acomodarea la gradinita este doar o etapa trecatoare iar el se va integra in colectivul de copii si va veni de drag la gradinita!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *