web analytics
Giurgiu-Tribune

Azi e despre ei. ”Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!”

Când spunem vârstnici spunem, de cele mai multe ori, înțelepciune, modele de viață, sprijin, blândețe, bunătate și se poate continua la nesfârșit. Azi, 1 octombrie, e ziua lor, a persoanelor vârstnice, a acelui segment indispensabil dintr-o societate oricare ar fi ea.

Există și o vorbă: „Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!”, o frază cu o însemnătate deosebită care descrie caracterul și personalitatea celor de vârsta a treia. Din punct de vedere psihologic, o persoană în vârstă este mult mai calmă, cântărește foarte bine fiecare decizie și transmite celor din jur cele mai bune sfaturi.

Foarte mulți români își cresc copiii alături de bunici tocmai pentru a dobândi din experiența lor de viață și pentru a le trasmite celor mici o serie de valori fundamentale.

Acum , pe 1 octombrie 2020, se marchează 30 de ani de când s-a sărbătorit prima dată Ziua Internațională a persoanelor Vârstnice , anul acesta atenția fiind îndreptată către sănătatea persoanelor în vârstă, o oportunitate de a reuni guverne, societatea civilă, agenţiile internaţionale, profesioniştii, mediul academic, mass-media şi sectorul privat, în vederea organizării de acţiuni pentru a îmbunătăţi viaţa persoanelor în vârstă, a familiilor acestora şi a comunităţilor în care trăiesc.

La mulți ani, dragii noști bunici!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *