web analytics
Giurgiu-Tribune

Cât costă testul Covid la Spitalul Județean Giurgiu?

La Giurgiu, se pot face teste la cerere și la Spitalul Județean. Tot ce trebuie să faceți este o programare telefonică cu două zile înainte. Doritorii pot suna la telefonul centralei spitalului și să solicite legătura către laboratorul Covid.

Prețul unui test făcut la Spitalul Județean Giurgiu este de 250 de lei, iar după recoltare se poate afla în aceeași zi sau cel târziu a doua zi dacă rezultatul este pozitiv sau negativ.

Vorbim despre acele teste RT-PCR care se recoltează din nas sau faringe. Laboratorul unității medicale poate analiza 15 teste la cerere pe zi .

A fost creat și un circuit special pentru cei care vin la recoltare, astfel încât să nu intre în contact cu pacienți. După efectuarea programării recoltările se fac în fiecare zi de luni până vineri între 9-10 dimineața în incinta corturilor amplasate în curtea spitalului.

Rezultatele testelor sunt în limba romană. Asta înseamnă că dacă vor fi folosite pentru a putea merge în altă țară, ele trebuie traduse.

Potrivit reprezentanților laboratorului Covid de la Giurgiu, de la începutul pandemiei până în present s-au efectuat peste 6000 de teste . Numărul cuprinde testele efectuate la cerere cu cele efectuate la pacienții  internați în spitalele din județ și municipiu.

Alexandra Buzică

One thought on “Cât costă testul Covid la Spitalul Județean Giurgiu?

  1. Eu am aflat antidotul de covid 19…
    Dar cine naibi ma crede pentru ca eu am fost de doua ori…. Si acum nu se mai lipeste de mine pentru ca nu fumezi si nici nu beau zi de zi….mai rar ….nu ma afecteaza covid 19 ce ma afecteaza masca….daca credeti in mine abonativa pe canal meu de youtube Daniel Salvatoru.. tik tok …nu este graf covid 19 este atunci cand ai si alta boala este un ajutor pentru a te pune la pamant…daca ajung la tv eu va ajut pe toti sa scapam de covid….sa fim primi nu va pot asigura dar la mine a funtionat totul e natural….si ieftin…. Sunt din etnie rroma dar asta nu conteaza ca si eu sunt om cu inima…va iubesc si va respect familie…Domnu sa fie cu noi Amin😘🙏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *