web analytics
Giurgiu-Tribune

Ce motive invocă românii prinși fără declarații

Așa cum apar ”perlele” elevilor după fiecare examen național, așa apar și motivele invocate de cei opriți noaptea de polițiști între orele 23.00-5.00. Polițiștii au făcut o selecție a acestor motive, zece la număr, și le-a publicat pe pagina de facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

1. – Nu am televizor acasă. Merg la prietena mea.
– Și domnul din partea dreaptă?
– El are televizor, dar e stricat! Scrie și în declarație.
2. Am avut declarația în mână, dar n-am fost atent o secundă și am pierdut-o.
3. În declarație scrie să o completez când ies din casă. Eu de duminică nu am ajuns acasă.
4. Mă credeți că scriu urât?
5. Vreau să văd ordinul de serviciu și vă arăt și eu declarația.
6. Nu vă mint, dom`ne, recunosc… m-a dat afară din casă. Ce era să fac?
7. Eu chiar vă căutam să vă spun că nu e corect de la ora 23.00. Măcar până la 12 noaptea să avem voie.
8. Pe cuvânt că intram în casă, dar mai am exact 500 de pași și mă premiază telefonul.
9. Merg la farmacie să-mi iau un medicament.
– Vă simțiți rău?
– Nu, nu, dar ziceam să am în casă.
10. Am vrut să verific dacă vă faceți treaba! Felicitări, domnilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *