web analytics
Giurgiu-Tribune

Cine sunt sclavii, șuții și hoții Europei?

Când o Ordonanță militară cică este generală dar peste noapte numai este decât cum și pentru cine vrea Guvernul, fără să schimbe regula prin altă Ordonanță, semi-Ordonanță, contra- Ordonanță etc., ceva e putred în România.

Mortul din dulapul cu Ordonanțe a devenit bumerang o dată cu miile de români cărora li s-a dat voie să se înghesuie în aeropurturi, pentru a pleca la muncă, la lucrări agricole, în Germania, Italia, Spania și în curând în Marea Britanie, pentru că și ăstora, ocupați cu ceaiurile de la ora 5, după ce li s-a veștejit premierul, acum li se usucă leguma în vrej, pe câmpurile patriei.

Una peste alta, am auzit unele dintre cele mai mari mârlănii din ultimii 30 de ani: cică oamenii ăia care pleacă la muncă, sunt scalvii Europei! Așa ceva nu putea să pornească decât de la propaganda antiguvernamentală, ca să le-o tragă ăia de erau până mai ieri cu Dragnea și Viorica, ăstorlalți, care se cufuresc acum pe ei, la putere.

Oamenii ăștia care au hotărât să plece din țară în ciuda riscurilor infectării cu Covid enșpe, nu sunt sclavii Europei. Sunt niște oameni care au hotărât să plece la o muncă cinstită, pentru că în România, dacă nu ești de la partid, nu te mai angajează nimeni nici femeie de serviciu, nici pe câmp, la dat cu sapa pe tarlaua statului. De aia au plecat, pentru că aici nu aveau nicio șansă. Mureau de foame și de rușine, înainte să moară de vreun Covid.

Din România au plecat și cei care au schimbat statisticile despre cea mai vorbită limbă în birourile companiei MicroSoft. S-au impus acolo, fără să fie sclavi. Din România au plecat, îndeosebi, oamenii puternici, în măsură să ia o asemenea hotărâre fundamentală în viața unui om. Au plecat cu milioanele și au schimbat definitiv structura acestui neam, făcându-l să fie mai slab, mai puturos, mai bolând. Mă opresc aici cu argumentațiile despre cei plecați, întorși și iar plecați și vrea să vorbesc, puțin, despre cei rămași. Nu înainte de a spune că vom scăpa de această criză și vor pleca, iarăși, și șuții și prostituatele. Vom rămâne o țară din care și hoții de buzunare fug, și fetele care își vând trupul pleacă, pentru că AICI ar da faliment! Vom rămâne doar noi și adevărații hoți. Cine sunt ăștia? Sunt 90% dintre cei de prin partide, de prin Parlament, de prin Guvern. Ăștia au distrus România, ăștia au distrus românii și structura acestui neam, ăștia sunt adevăratul VIRUS.

Gelu BREBENEL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *