web analytics
Giurgiu-Tribune

Cu sau fără adeverință medicală la începutul școlii?

Noul an școlar va debuta cu multe semne de întrebare atât pentru elevi cât și pentru profesori, iar una dintre acestea se referă la adeverințele medicale.

În timp ce ministrul Sănătății cere ca toți copii să prezinte adeverințe de la medicul de familie pentru intrarea în colectivitate, medicii de familie sunt de altă părere.

Aceștia cer renunțarea la adeverințele medicale solicitate de școli și grădinițe și atrag atenția că acdestea nu mai sunt obligatorii din 2015. În plus, nu sunt relevante, iar în contextul actual poate crește riscul de îmbolnăvire prin prezența inutilă la cabinete.

Medicii de familie spun că nu au, fizic, cum să dea atât de multe adeverințe într-un timp atât de scurt. Situația ar sta cu totul altfel dacă ar exista medici în școli și grădinițe, însă aceștia sunt foarte rari.

Președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie amintește, de asemenea, faptul că “Atunci când au fost introduse inițial, aceste avize epidemiologice erau doar la grădiniță sau la creșă și aveau rolul de a permite copilului să reintre în colectivitate – dacă copilul avea o problemă de sănătate și era trimis acasă, i se spunea ca atunci când revine, să aducă o hârtie de la medic pentru a demonstra că a fost văzut de un medic și este sănătos. Între timp, lucrurile au degenerat, toată lumea vrea să se acopere de hârtii și solicită în mod aberant aceste avize pentru revenirea la școală după vacanță.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *