web analytics
Giurgiu-Tribune

Fermierii care incendiază miriștile riscă să rămână fără subvenții

Deseori, fermierii care vor să scape de resturile vegetale de pe terenurile agricole incendiază parcelele și, astfel, afectează păstrarea carbonului în sol, iar în atmosferă se degajă o cantitate mare de CO2.

Astfel, pentru a elimina astfel de practici, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură anunţă că celor depistaţi arzând mirişi li se vor aplica reduceri ale cuantumului total al schemelor de plăţi directe şi ale ajutoarelor naţionale tranzitorii.

De altfel, pentru a întări măsurile de verificare a respectării lgii de către fermieri,  APIA a încheiat un protocol de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Informaţiile sunt transmise prin e-mail, însoţite de marcarea zonei în care s-a produs arderea miriştilor şi a resturilor vegetale ori a vegetaţiei pajiştilor permanente (print-screen-ul din aplicaţia informatică). Reprezentanţii APIA întreprind vizite în teren, identifică şi comunică reprezentanţilor GNM/IGSU datele de contact ale fermierului/fermierilor pe terenul căruia /cărora a avut loc arderea, efectuează verificări la faţa locului în scopul întocmirii raportului/rapoartelor de control şi realizează fotografii relevante.

Dacă se constată o omisiune direct imputabilă beneficiarului care a solicitat plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin privind schemele de plăţi directe, sunt aplicate sancţiuni administrative sub forma unor reduceri sau a unor excluderi din cuantumul total al plăţilor efectuate sau care urmează să fie efectuate beneficiarului,  (de la 5% până la 100%).

În anul 2020, totalul suprafeței de teren arabil și pajiști permanente arsă de către fermierii care au încălcat prevederile legale din domeniu este de 2031,03 ha.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *