Foc intenționat la o casă din Hotarele

O casă din localitatea Hotarele a ars aproape în totalitate, azi-noapte, într-un incendiu violent. Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca și Gărzii de Intervenție Colibași au ajuns la fața locului cu o ambulanță SMURD și două autospeciale de stingere cu apă și spumă și au constatat că exista pericolul ca incendiul să se extindă și la o casă vecină. Flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 120 mp, atât în camerele de locuit, cât și în magazii.


Cele două persoane care locuiau în casă s-au autoevacuat și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat astfel încât incendiul să fie localizat, reușind să salveze două camere și bunurile din interiorul acestora, dar și casele vecine. Au ars două magazii, holurile, două bucătării, patru dormitoare, mobilier, electrocasnice, materiale textile și alte bunuri din interiorul locuinței.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere, cercetările în acest caz fiind continuate de Poliție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *