web analytics
Giurgiu-Tribune

Imbracaminte si incaltaminte susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la Punctul de Trecerea Frontierei Giurgiu-Russe

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit aproximativ 3.700 de articole de imbracaminte si încălțăminte, susceptibile a fi contrafăcute pe care opt cetateni ,4 români și 4 turci, au încercat să le introducă ilegal în țară. Daca intraga marfa ar fi fost comercializata ca produse de marcă, profitul obtinut ar fi depasit 300.000 lei.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au fectuat controale specifice combaterii traficului cu produse contrafăcute.
Astfel, in urma controlului amănunțit efectuat asupra mijloacelor de transport, poliţiştii au descoperit, aproximativ 3.700 de articole textile și de încălțăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

“Comerciantii” nu dețineau si documente de proveniență pentru marfuri

In urma cercetarilor s-a stabilit că posesori bunurilor sunt patru cetățeni români și patru cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 26 și 56 de ani. Acestia au declarat că au cumpărat bunurile din diverse bazaruri din Istanbul – Turcia, cu scopul de a le oferi cadou prietenilor sau de a le comercializa, insa nu dețineau si documente de proveniență pentru acestea.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă ar fi depasit suma de 300.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Ce risca cei opt ?

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de lege cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei.

Camelia Sachetti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *