web analytics
Giurgiu-Tribune

La Bolintin Vale s-a votat continuitatea

Orașul Bolintin Vale, cunoscut mai mult ca locul unde locuiește liderul PSD Niculae Bădălău, decât ca un oraș prosper, european, va avea pentru următorii patru ani același primar, social-democratul Daniel Trăistaru. Deși Trăistaru s-a impus clar în fața contracandidatului liberal, Adrian Gabriel Pintilie, nu a fost deloc ușor, tânărul penelist reușind să câștige într-o secție de votare.

Așadar, Daniel Trăistaru a obținut votul a peste 2.800 de bolintineni, în timp ce Adrian Gabriel Pintilie a obținut puțin peste 1.400 de voturi.

”Sunt foarte necăjit că nu am putut face mai mult pentru voi, dar în același timp sunt foarte recunoscător că peste 1400 dintre voi mă susțineți și îmi acordați încrederea. Știu că toți mă susțineți din principiu și pentru că vă doriți un oraș modern și curat, în care să vă trăiți viața.
Creștem curat, în 2016 eram 800, acum 1400, aproape ne-am dublat numărul, cu siguranța vom crește exponențial și vom ajunge să ne hotărâm soarta din convingere și cu principii morale incontenstabile. Ușor, ușor vom reuși, am pierdut doar timp pe care îl vom recupera. Lupta mea pentru un Bolintin “curat” abia a început. Sunt alături de voi și împreună vom construi o nouă echipă, cu mai mulți oameni buni și corecți, iar cu mai multă determinare și credință vom reuși.” –  a scris Adrian Gabriel Pintilie pe pagina sa de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *