web analytics
Giurgiu-Tribune

Persoanele care provin sau au tranzitat zone de risc, preluate de către reprezentanții Direcției Județene de Sănătate Publică

Autoritățile giurgiuvene care își desfășoară activitatea pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul COVID-19 au fost instruite cu privire la modul în care trebuie să interacționeze cu persoanele care declară că sosesc din zone cu risc sau care au intrat în contact astfel de persoane. La fel se procedează și cu cetățenii aflați în carantină sau izolare la domiciliu și cu cei care solicită sprijin medical.

Polițiștii de frontieră giurgiuveni sunt la datorie în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse și efectuează formalitățile de frontieră pentru persoane și mijloace de transport. Ulterior efectuării controlului specific, persoanele care provin sau au tranzitat state ori zone de risc sunt preluate de către reprezentanții Direcției Județene de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

Autoritățile reamintesc  cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Apelați 112 doar în caz de urgență!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *