S-a dat startul controalelor pentru gripa aviară

De la jumătatea lunii trecuteinspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu au efectuat controale oficiale la nivelul unităţilor de destinaţie (centre de ambalare ouă, unităţi de depozitare ouă, carne de pasăre), exploatații de creștere a păsărilor, târguri agroalimentare, în trafic. Controalele au vizat verificare modului  în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de către operatorii din sectorul alimentar, persoane fizice sau juridice.

Normele supuse verificării se referă la producerea, ambalarea, transportul, depozitarea şi comercializarea cărnii de pasăre şi a ouălor provenite din comerţul intracomunitar şi import, precum şi de la unităţi din România, respectarea normelor de biosecuritate din exploatațiile comerciale și din gospodăriile populației, transportul păsărilor în condiții optime de bunăstare, însoțite de documente sanitare veterinare.

În perioada menționată au fost efectuate un număr de 18 controale oficiale, la centre de ambalare ouă – 3 controale ;unităţi de depozitare ouă, carne de pasăre – 6 controale;exploatații comerciale de tip A – 2 controale,târguri agroalimentare – 5 controale,trafic – 2 controale.

Cu ocazia acestor controale oficiale au fost identificate deficienţe care nu au impus aplicarea de măsuri în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare.

Controalele oficiale în sectorul avicol, în contextul evoluției la nivel internațional a gripei aviare înalt patogene, se vor desfășura pe tot parcursul anului curent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *