web analytics
Giurgiu-Tribune

S-au stabilit regulile pentru slujbele de sărbători

Guvernul împreună cu reprezentanții cultelor religioase au stabilit regulile după care se vor desfășura slujbele de sărbători, dar și cele pe care trebuie să le respecte credincioșii atunci când merg la biserică.

Astfel, preoții nu vor fi nevoiți să poarte mască de protecție în timpul slujbelor, spre deosebire de enoriași care trebuie să poarte măști pe tot parcursul ceremonialului religios.

Totodată, printre credincioși se vor afla și mai mulți reprezentanți ai bisericii care vor verifica dacă participanții la slujbe respectă măsurile sanitare și de distanțare.

  • Persoanele care participă la activitățile religioase trebuie să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool.
  • Atât în interiorul cât și în exteriorul lăcașurilor de cult și în locațiile unde se organizează activități religioase, este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.
  •  Copiii minori pot sta lângă părinți în locuri special amenajate în interiorul sau exteriorul lăcașului de cult, cu respectarea distanței minime de siguranță față de ceilalți participanți.
  •  Pentru personalul de cult (clerical și neclerical) nu este obligatorie purtarea măștii de protecție în timpul oficierii slujbelor religioase.
  •  Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de respectarea de către participanți a distanței minime de siguranță, a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter comun (public).
  •  Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse în timpul activităților religioase (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc.).

One thought on “S-au stabilit regulile pentru slujbele de sărbători

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *