web analytics
Giurgiu-Tribune

Se oprește curentul!

E-Distribuţie Muntenia a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

Miercuri, 11.11.2020

Între orele 08:00 – 16:00 în următoarele zone:

Giurgiu, str. Măcin, Sloboziei, Miron Costin

Între orele 09:00 – 15:00 în următoarele zone:

Poenari, strada Principală din Moșteni (zona localității Poenari dinspre Bolintin Deal), SC VODAFONE POENARI, SC LFG SRL

Joi, 12.11.2020

Între orele 08:00 – 16:00 în următoarele zone:

Giurgiu, str. Muncii, Sloboziei, Miron Costin

Între orele 09:00 – 17:00 în următoarele zone:

Malu Spart, Toată localitatea Malu Spart mai puțin partea de la intrare dinspre Bolintin, adică str Principală și adiacente până la strada Crânguri, inclusiv Crânguri și str Eternității, Ocolul silvic Bolintin, magazine și restaurante din localitate

Între orele 09:00 – 16:00 în următoarele zone:

Bolintin Vale, str Poarta Luncii de la Godac până la covrigărie

Vineri, 13.11.2020

Între orele 08:00 – 16:00 în următoarele zone:

Giurgiu, str. Muncii, Sloboziei, Austrului

Între orele 09:00 – 17:00 în următoarele zone:

Bolintin Vale, Str Sabarului, STAȚIE DE EPURARE APĂ, STAȚIE DE COLECTARE APĂ MENAJERĂ APA SERVICE, SC CORSARUL ROȘU – BIROURI

Alexandra Buzică

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *