web analytics
Giurgiu-Tribune

Timpul, care ne rabdă…

Observ de multă vreme- şi tac!- că majoritatea dintre noi acordăm unor noţiuni fundamentale conotaţii aproximative. O cunoştinţă, pe care am invitat-o la o dezbatere tv, mă consideră prieten. O alta, căreia i-am spus o singură dată un NU amabil dar hotărât, mi-a devenit adversar. O întâlnire de câteva ore devine dragoste până a doua zi dimineaţa, iar o nebunie de sezon este iubire. Apoi, toate acestea nu mai spun nimic, le-am uitat.
În toate aceste aspecte apare formula: ce dau, ce primesc? … Nici măcar ce ofer, ce se mai poate oferi. Sau: nu mă pot angaja într-o relaţie, prea multe iluzii strică!
Cred că cel mai mult strică lipsa de angajare, de iluzii, disponibilitea de a oferi fără să aştepţi. Mai cred că cel mai mult strică disponibilitatea de a te angaja şi a oferi, estompată de tot felul de temeri şi principii iscate din deziluziile generale, ale noastre personale sau numai împrumutate de la alţii.
Mă laud cu prietenii vechi, pe care le respect şi le duc mai departe, chiar dacă nu îmi oferă mai nimic nou, ci doar simple bucurii sau nevinovate dezamăgiri. Dar şi cu relaţii uname noi- care aduc inedit în viaţa mea, mă fac să mă simt viu, provocat şi provocator, alt om, mai atent la tot şi la toate, mă fac să fiu generos şi mă reinventează- deşi nu sunt declarate. Există amiciţii şi prietenii dincolo de EU şi TU, fără proiecte comune evidente, ci doar insinuate de parcursul firesc al relaţiei. Există discuţii dincolo de fotbal, de politică şi de şuete, care vorbesc despre lume şi viaţă, despre ieri, azi şi mâine. Şi care se opresc, până la prima întâlnire neplanificată, dar continuă după un simplu telefon întâmplător, pentru că mai sunt atâtea de spus.
Cred că multe, prea multe relaţii dintre oameni se opresc pentru că aşteptăm ceva imediat de la ele. Şi pentru că mai mereu ne explicăm, vrem să vorbim şi nu ştim să ascultăm. Mai mereu vrem să ne impunem şi foarte des rămânem datori şi dominaţi de timpul care ne păcăleşte ştiind să ne rabde, să ne asculte.
Noi pierdem, pe mâna noastră, iar timpul ne rabdă. Asta pentru că timpul are timp. Noi, nu.

Gelu BREBENEL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *