web analytics
Giurgiu-Tribune

Vineri ,13 decembrie-ultima zi în care datornicii își vor putea achita restanțele fără plata penalităților

Vinerea aceasta, 13 decembrie 2019, s-ar putea dovedi una dintre zilele norocoase pentru cei care nu au reușit să-și plătească dările către municipalitate. Astfel, cei care înregistrează datorii către Primărie vor putea printr-o simplă notificare făcută la Direcția de Impozite și Taxe Locale Giurgiu, să afle cât trebuie să plătească pentru a beneficia de anularea majorărilor de întârziere înregistrate de la 31 decembrie 2018.

”Din momentul semnării acestei notificări și până la stingerea întregii datorii, un contribuabil nu pierde mai mult de 15 minute la noi! Asta cu tot cu efectuarea plății la casierie, dacă alege să facă plata cash la ghișeele noastre, dar bineînțeles că poate face plata atât on-line cât și prin bancă.” a declarat Laurențiu Țintea, directorul DITL

Prin aceste facilități, restanțierii beneficiază de anularea majorărilor de întârziere înregistrate la 31 decembrie 2018. Pentru aceasta însă va trebui să achite în perioada 2 – 13 decembrie 2019, după o notificare prealabilă către DITL: obligațiile de plată la 31 decembrie 2018, obligațiile de plată la 31 decembrie 2019 și majorările de întârziere aferente obligațiilor de plată la 31 decembrie 2019.

Atenție: Nu beneficiază de aceste facilități contribuabilii care la data de 1 noiembrie 2019 aveau procese pe rolul instanțelor de judecată din România, procese al căror obiect sunt chiar aceste datorii către bugetul local!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *