Vot în carantină

BEC a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie care modifică decizia 40/ 2020 privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei mobile.

„Cetăţeanul cu drept de vot aflat în carantină la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, poate vota prin intermediul urnei speciale dacă depune o cerere şi copia deciziei de carantină emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti.

De asemenea, potrivit BEC, cetăţeanul cu drept de vot aflat în izolare la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, poate vota prin intermediul urnei speciale dacă depune o cerere în acest sens şi copia unuia dintre următoarele documente:

– biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul şi indicaţia de izolare;

– decizia de izolare emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/ a municipiului Bucureşti;

– rezultatul testării COVID-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile.

Potrivit deciziei BEC, birourile electorale vor trimite către direcţiile de sănătate publică judeţeană/ a municipiului Bucureşti, listele persoanelor care au transmis cereri, în vederea luării măsurilor necesare pentru emiterea urgentă a documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale.

BEC face precizări şi despre persoanele cu drept de vot, dar care nu se pot deplasa la secţiile de votare, din motive de boală.

Acestea pot depune cererile şi actele justificative, prin intermediul oricărei persoane sau prin mijloace electronice, la biroul electoral de circumscripţie sau la oficiul electoral, între data intrării în vigoare a acestei decizii şi 4 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *