”Zilele Muzeului giurgiuvean” la Casa memorială ”Petre Ghelmez”

Muzeul județean ”Teohari Antonescu” a început seria manifestărilor dedicate celei de-a XIII-a ediții a programului său cultural ”Zilele Muzeului giurgiuvean” cu o vizită documentară desfășurată luni, 21 septembrie 2020, la casa memorială a poetului Petre Ghelmez din comuna Gogoșari. Evenimentul a continuat la Școala generală din localitate, unde cei prezenți au discutat modalități viitoare de mai bună punere în evidență a obiectivului cultural-turistic amintit. Două dintre ideile puse în discuție au captat interesul participanților (delegați ai Primăriei și Consiliului local, conducerea școlii și bibliotecii comunale, echipa Muzeului județean). Este vorba despre cea a managerului Ionel Muscalu, referitoare la consolidarea imobilului în viitorul apropiat precum și de idea a fostului director adjunct și șef al secției de istorie memorială a instituției, muzeograful Emil Păunescu, care a pledat pentru modernizarea căii de acces către acest obiectiv. Ambii vorbitori au susținut și necesitatea reluării concursului național de creație literară pentru copii ”Petre Ghelmez”. Următoarele acțiuni din program se vor desfășura marți, 22 septembrie și miercuri, 23 septembrie a. c.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *