Aproape 4 ore au intervenit pompierii, ieri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și stufăriș, în localitatea Malu. Incendiul a izbucnit în apropierea bălții Jianca și a panourilor fotovoltaice. Având mai multe focare, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum și, din cauza vântului care își schimba direcția, acțiunea pompierilor s-a desfășurat cu dificultate. În urma incendiului, au ars aproximativ 30 ha de vegetație uscată și stufăriș. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o cisternă, precum și o autospecială care aparține SVSU Malu. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
Sursa: ISU Giurgiu