143 de elevi giurgiuveni vor fi premiați în ”Gala Excelenței”

Consiliul Județean Giurgiu în parteneriat cu Inspectoratul Școlar și unitățile de învățământ din județul Giurgiu organizează sâmbătă, 7 august, ora 11.00, în Sala Mare a teatrului ”Tudor Vianu”, evenimentul ” Gala Excelenței în Educație”.

În cadrul acestui eveniment vor fi premiați 143 de elevi care au obținut premii la concursuri/olimpiade în anul școlar 2019-2020.

Prin această premiere se dorește răsplătirea eforturilor în realizarea de performanțe deosebite oferindu-se și o motivație pentru altele noi.

Astfel:

  • elevii care au obținut premii la concursuri/olimpiade județene/regionale vor primi – 500 lei,
  • elevii care  au obținut premii la concursuri/olimpiade naționale – 750 lei,
  • elevii care au primit premii la concursuri/olimpiade internaționale – 1.000 lei.

Conform Regulamentului de acordare a sprijinelor financiare cadrelor didactice și elevilor din învățământul preuniversitar de stat din județul Giurgiu, suma aferentă acordării stimulentelor financiare în luna August 2021 este de 81.250,00 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *