44 de ani de la cutremurul din 1977

În urmă cu 44 de ani, în seara zilei de 4 martie 1977, România a fost afectată de un cutremur devastator. Peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața, 11.300 au fost rănite, iar aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit. Nimic nu avea să prevadă ceea ce se va întâmpla în acea seară liniștită, de 4 martie 1977, cunoscută în istorie ca dată la care a avut loc cel mai mare cutremur din România. Căutările au durat zile în şir, iar pagubele s-au ridicat la echivalentul, de astăzi, a două miliarde de euro. După 44 de ani, cutremurul din 4 martie 1977 continuă să fie unul dintre coșmarurile care îi bântuie pe români.


Și totuși, cel mai puternic cutremur de pe teritoriul României nu a fost cel din 1977, deși în percepția publică tinde să se creadă acest lucru, chiar și astăzi. Cel mai mare cutremur care a avut loc în România a avut magnitudinea de 7,9. Seismul a avut loc la ora 12:55, în data de 26 octombrie 1802, la o adâncime de 150 de kilometri, în zona seismică Vrancea.

Pentru că astfel de evenimente sunt imprevizibile, fiecare persoană trebuie să cunoască regulile de comportare şi măsurile de protecţie în caz de cutremur, ce trebuie respectate, atât înainte de producerea acestuia, cât și pe timpul sau după ce mişcarea seismică a trecut.

Și pentru că nimic nu este mai important decât viața, încă din anul 2015, IGSU a lansat campania de informare a cetățenilor „Nu tremur la cutremur”, al cărei obiectiv principal este  conștientizarea, informarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația   producerii unui cutremur.

Un astfel de eveniment nu poate fi prevenit, însă efectele negative ale acestuia pot fi diminuate prin respectarea unor reguli simple, printre care se numără:

Înainte de producerea unui cutremur:

  • fixaţi mobilierul de un perete sau un alt element de construcţie solid, deoarece, în timpul unei mişcări seismice, se poate deplasa;
  • amplasaţi obiectele grele, care vă pot răni, în partea de jos a încăperilor;
  • asiguraţi-vă o minimă rezervă de urgenţă formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat de radio portabil, acumulatori şi medicamente de bază (rucsacul de urgenţă);
  • identificaţi locul de amplasare a întrerupătoarelor, siguranţelor electrice, a robinetelor pentru apă şi gaze, precum şi modul lor de manevrare;
  • participaţi la exerciţiile de pregătire organizate la locul de muncă;
  • stabiliţi cu membrii familiei un plan de protecţie în caz de cutremur. Fiecare membru trebuie să știe ce are de făcut în cazul în care s-ar declanșa o mişcare seismică.

Dacă sunteți în interiorul unei clădiri:

  • păstraţi-vă calmul şi liniştiţi persoanele din jur;
  • nu încercaţi să ieşiți afară, nu fugiţi pe scări, nu vă duceţi pe balcon, nu folosiți liftul;
  • îndepărtaţi-vă de ferestre, pereţi exteriori sau alte obiecte care vă pot răni;
  • dacă este posibil, închideţi sursele de foc cât mai repede;
  • protejaţi-vă sub tocul uşii, sub o grindă, lângă un perete de rezistenţă sau sub un obiect de mobilier solid;
  • dacă sunteţi pe hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit, lângă un perete interior;
  • evitaţi aglomeraţia, îmbulzeala și, dacă este posibil, deschideţi uşa pentru ca aceasta să nu se blocheze, iar după terminarea mişcării seismice să puteți ieși.

Dacă vă aflați la școală:

  • păstraţi-vă calmul şi liniştiţi-vă colegii;
  • adapostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;
  • protejaţi-vă capul şi faţa;
  • nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;
  • cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;
  • veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.

Dacă sunteți în exteriorul clădirii:

  • adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice copaci sau alte obiecte care vă pot răni;
  • staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.

Dacă sunteți într-un mijloc de transport:

  • opriți autoturismul și rămâneţi în interior. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă vedeți în jur cabluri electrice căzute;
  • opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *