Anul trecut, în plină pandemie, Zilele Municipiului Giurgiu s-au rezumat la o slujbă la biserică și cam atât.
Acum, primăria Giurgiu își ia revanșa și le oferă giurgiuvenilor, 5 zile de distracție, în perioada 27 aprilie-1 mai, adică imediat după Paște.
Pentru că mulți se întreabă de unde fonduri, în condițiile în care primăria nu are bani, evenimentul nu costă nimic.
Manifestările, deși organizate de Centrul Cultural ”Ion Vinea” costurile vor fi suportate de către firma responsabilă cu concertele și evenimentele gazduite la Giurgiu.
Locația va fi acceași ca și la Bîlci, zona Steaua Dunării, unde giurgiuvenii se vor putea bucura de concerte în aer liber, activități de recreere și agrement, dar și de prezența unor artiști precum Pepe, Cabron, Claudia Pavel, Alexander F.Roberts Jr.*USA*, Noaptea Târziu, Adina Roșca și Cătălin Doinaș.
Iată ce vor cuprinde cele 5 zile de distracție: