După protestul angajaților de la Casele de Sănătate, salariații mai multor instituții au declanșat proteste spontane, nemulțumiți de nivelul salariilor și inechitățile din sistemul bugetar.
Pentru AJOFM Giurgiu est a doua zi de protest, în care salariații au întrerupt lucrul timp de o oră, fiind prezenți în fața instituției pentru a cere respect și tratament echitabil din partea guvernanților și a factorilor decizionali.
FOTO: AJOFM GIURGIU
Salariații AJOFM au următoarele doleanțe:
- Tratament echitabil: Cerem respect și tratament echitabil din partea guvernanților și a factorilor decizionali. Nu mai suntem dispuși să acceptăm discriminare sau batjocură.
- Remunerare corectă: Solicităm o evaluare justă a salariilor noastre în conformitate cu efortul depus și responsabilitățile asumate. Suntem demni de o remunerare pe măsura contribuției noastre la societate.
- Condiții de muncă adecvate: Cerem asigurarea unui mediu de lucru sănătos și sigur, precum și resurse suficiente pentru a ne desfășura activitatea în mod eficient.
- Personal adecvat: Suntem conștienți de cerințele activităților noastre și solicităm alocarea unui personal suficient pentru a face față volumului de muncă și pentru a asigura servicii de calitate.
Proteste similare au avut loc și la Direcția de Sănătate Publică și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.