A început sezonul scăldatului. Mare grijă! Opt persoane și-au pierdut viața în județul Giurgiu

Temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile au dat startul sezonului de scăldat, însă cei care aleg locuri neamenajate se supun unui mare pericol.

Anii trecuți, opt persoane și-au pierdut viața în apele din județul Giurgiu, surprinse de curenții puternici sau pentru că nu știau foarte bine să înoate.

Dunărea, Canalul Plantelor și răul Argeș sunt doar trei dintre locurile în care s-au produs tragedii din cauza teribilismului, iar aceste drame nu trebuie să se mai repete dacă se ține cont de recomandările specialiștilor:

  • frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

  • evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;

  • evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;

  • nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;

  • nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;

  • nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;

  • nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;

  • echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *