Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe DN5B, la ieșire din localitatea Ghimpați.
În accident a fost implicat un singur autoturism, găsit în afara părții carosabile. Conducătorul auto era încarcerat.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și Poliția. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Pompierii au folosit accesoriile specifice de descarcerare pentru extragerea bărbatului, în vârstă de 67 de ani, din autoturism. Acesta era conștient și cooperant, fiind transportat la spital cu elicopterul.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.