Adrian Anghelescu, ales președinte al Organizației Municipale PNL

Organizația Municipală PNL Giurgiu are un nou președinte. Luni, 12 iulie, PNL Giurgiu a organizat alegeri pentru funcția de președinte al Organizației Municipale Giurgiu, cel ales pentru a îndeplini această misiune fiind primarul Adrian Anghelescu.

Rezultatul de astăzi este și o reconfirmare a deciziei politice asumate și care s-a dovedit cea corectă, pe care am luat-o la alegerile locale. A fost o decizie inspirată, dar bazată pe analiză, să îl desemnez pe Adrian candidatul nostru, un politician nou.

Sunt convins că Adrian Anghelescu va implementa proiectele promise și va veni în fața noastră cu rezultate concrete cu care ne vom mândri. Adrian Anghelescu are soluții și rezultate concrete pentru municipiul Giurgiu și, cu susținerea guvernării PNL, această viziune va aduce în Giurgiu binele pe care giurgiuvenii îl merită pe deplin.” – Dan Motreanu – președinte PNL Giurgiu.

La rândul său, Adrian Anghelescu a declarat că deși se va concentra mai mult pe administrația publică, va fi atent și la echipă și la oameni.

Exemplul personal dat în administrația publică sper să îl transfer și în politică. Trebuie să ne orientăm foarte, foarte mult către tineri și fiecare OSV va trebui să găsească un înlocuitor căruia să-i predea ștafeta. Nu stau bine lucrurile acolo unde funcțiile sunt țintuite de aceleași persoane de prea mult timp.” –  Adrian Anghelescu –  președinte Org. Mun. PNL Giurgiu.

Adrian Anghelescu a fost singurul candidat la șefia Organizației Municipale PNL și a fost ales cu unanimitate de voturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *