Ana Nuțu- lansare de carte la Biblioteca Județeană ”I.A. Bassarabescu” din Giurgiu

Anna Nutu este o artistă recunoscută de către autoritățile italiene încă din 2003, atunci când a câștigat premiul “Vivere la Provincia”. După prima lansare de la Alexandria ”Pașii Vieții”, editat în 2017 la Cetate Deva și coordonat de profesoara Mihaela Gheorghe, romanul autobiografic al Annei Nuțu a fost lansat și la Roma, în sala Carrocio a renumitului Palat al Senatorilor, simbolul Romei Antice, sediul actual al Primăriei Romei, iar vineri, apreciata scriitoare si-a lansat volumul si la Giurgiu.

Biblioteca Județeană ”I.A. Bassarabescu” Giurgiu, a găzduit vineri, 4 Aprilie, lansarea cărții ”Pașii vieții”, a autoarei Anna Nuțu.
Românca a câștigat premiul “Vivere la Provincia” fiind singurul artist străin înscris în concurs alături de alți 50 de participanți italieni din Roma și împrejurimi. O parte din lucrări au fost expuse, în 2016, în Capela Salviati din Biserica San Gregorio al Celio din Roma.

Anna Nutu, originară din satul Mircești, comuna Vânători, Vrancea, trăiește în Italia de aproape 20 de ani, unde a fondat Asociația “Arte e Curiosita e non solo”, pentru a veni în sprijinul tinerilor talentați și îndrăgostiți de frumos.

Cu o poveste de viață impresionantă, autoarea poate fi un exemplu pentru mulți.
”Ca un balsam, lectura acestei cărți va vindeca traume, tragedii și deziluzii din viața noastră. Există o speranță pentru cei abuzați, părăsiți, nesiguri, bolnavi. Cuvintele acestei cărți vor suna dulce în urechea omului sensibil, vor genera o profundă purificare în zonele cele mai impenetrabile ale sufletului. Aceste rânduri te vor ajuta să te ridici deasupra circumstanțelor vieții și a propriilor limitări. Această carte, scrisă cu sufletul, va rupe lanțurile trecutului oricui o va citi !” spune despre carte prof. Mihaela Gheorghe.


Camelia Sachetti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *