Giurgiu a ajuns din nou de râsul curcilor după ce acte de violență s-au petrecut în cabinetul medicului anestezist Ladislau Pick, în Spitalul Județean Giurgiu. Una din asistentele de la Terapie Intensivă a postat pe facebook o relatare potrivit căreia ar fi fost lovită de o altă asistentă, din gelozie, provocându-i mai multe răni la nivelul feței și gâtului. De față a asistat și medicul anestezist, care, din spusele asistentei abuzate, nu ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului.
”15.10.2020, ora:11:15, Spitalul Judetean de urgenta Giurgiu – Stare de alerta
Sunt asistent medical de anestezie, sectia A.T.I. , SJU Giurgiu.
Imi este destul de greu sa povestesc asta, dar cred ca este important sa se afle cu ce se ocupa si de ce sunt in stare unii oameni intr-o situatie de pandemie, in secolul XXI:
Am fost agresata cu brutalitate fizic si verbal in cabinetul renumitului medic PICK LADISLAU, de catre colega mea as. Stoica Rodica (concubina acestuia), aducandu-mi acuze neadevarate, cum ca eu la ora 6:30, ma aflam in cabinetul Dr. Pick L, intretinand relatii intime. Fapt neadevarat, demonstrand asta prin conversatia avuta cu colega mea care la ora 6:40 a venit sa ma ia de acasa.
Stoica Rodica a venit in cabinetul asistentelor la T.I. , luandu-ma de brat (ca si cand ar fi avut o urgenta in sala de operatii), gandindu-ma ca este o urgenta de serviciu, m-am ridicat si am urmat-o. Ajungand in capatul holului am constatat ca nu era o urgenta, ea imbrancindu-ma in cabinetul Dr. Pick pe canapea, unde am fost imobilizata aplicandumi-se in regiunea capului si fetei pumni si palme fara ca eu sa ripostez.
SUBLINIEZ ca la acest incident a asistat fara a lua nici cea mai mica masura Dr. Pick. Dupa ce l-am implorat sa o oprescaca si sa recunoasca ca intre noi nu a existat nimic NICIODATA, el rostind catre concubina „HONEY NU MAI FACE GALAGIE”- fiind mai mult interesat sa nu ne auda cineva, in loc sa opreasca incidentul.
Am fost eliberata, mi-am adunat puterile sa ies din cabinet dupa ce au iesit cei doi, strigand catre Dr. Pick -CA NU ESTE POSIBIL SA NU IA ATITUDINE STIIND CA SUNT NEVINOVATA, raspunsul fiind „ MAI INCET NU MAI TIPA ASA”.
Dupa cele intamplate, am sunat imediat la 112, facand plangere penala, am mers la UPU pentru consult si ingrijiri medicale si la Medicina Legala, pentru constatarea leziunilor si eliberarea certificatului medico-legal.
Considerati ca o problema personala poate fi rezolvata in acest fel intr-o instititutie publica de stat?
Sper ca organele abilitate ale Politiei si Parchetului de pe langa Judecatoria Giurgiu sa ia masurile ce se impun pentru faptele comise.”
Postarea e devenit virală pe internet și a iscat mii de comentarii, cele mai multe de revoltă a ceea ce se întâmplă în cadrul unui spital, a unei secții, în timpul programului, la ATI, acolo unde oamenii se luptă pentru viață.
Cine are dreptate în toată această telenovelă, nu se știe deocamdată. Cert este că, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Giurgiu, conducerea unității sanitare s-a autosesizat și a declanșat o anchetă internă. Vor fi audiate toate părțile implicate, urmând ca la finalul anchetei să se decidă eventualele măsuri disciplinare ce se impun.