Atenție la neatenție! Cod galben de vânt până mâine dimineață

Vântul puternic de azi, cu rafale de peste 50 km/h a produs deja pagube și doar norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit.

Pompierii giurgiuveni au intervenit, în această după-amiază pentru îndepărtarea unor bucăți de tablă de pe acoperişul unui bloc. S-a întâmplat în piața Unirii din municipiul Giurgiu.

O tablă a fost luată de vântul puternic și a căzut pe trotuar, punând în pericol siguranța trecătorilor.

S-a acționat cu autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime.

Până mâine dimineață județul nostru se află sub o atenționare meteorologică tip cod galben de intensificări ale vântului.

Pentru ca paza buna trece primejdia rea, în astfel de condiții, folosirea focului deschis în gospodării sau arderea vegetației uscate pe terenuri sunt foarte periculoase, ne atenționeaza ISU Giurgiu.

Vântul puternic poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la clădiri, depozite sau chiar păduri,

Așadar, nu aruncați resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile.

Aveți grijă unde aruncați cenuşa şi jarul provenite de la sobe! Jăratecul nestins nu trebuie pus în apropierea casei sau a anexelor din gospodărie.

Supravegheați copiii astfel încât aceștia să nu se joace cu focul!

 Nu uitați: focul se extinde cu repeziciune, mai ales dacă bate vântul și poate pune în pericol viața dumneavoastră și a celor dragi, dar și bunurile agonisite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *