Băuți și recalcitranți, la prima oră. Trei tineri, ridicați de jandarmi în cartierul Policlinică

Azi dimineață, pe la 7.30, trei tineri, înarmați cu o sticlă de bere de 2l, s-au așezat pe o bancă din cartierul Policlinică, la un pahar de vorbă și de alcool. 

Bine amețiți, cei trei tineri au început să înjure, să asculte muzică cu text obscen și chiar să jignească prin cuvinte greu de reprodus o locatară care le-a cerut să plece.

Norocul a făcut ca o patrulă a jandarmeriei să treacă prin zonă și să observe că este ceva în neregulă cu tinerii consumatori de alcool în spațiul public.

Imediat, jandarmii i-au legitimat pe cei trei tineri, i-a pus să curețe locul și i-a ”invitat” în dubă, pentru cercetări.

Astfel, au aflat că cei trei bărbați au vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, doi dintre ei fiind din Municipiul Giurgiu și unul din Cetatea, Frătești.

Toți au fost sancționați contravențional cu câte 1.200 de lei, pentru pentru încălcarea normelor prevazute în legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *