Bazinul de înot de la Steaua Dunării, un alt proiect plin de erori

Bazinul de înot de lângă Steaua Dunării, destinat tinerilor și copiilor a fost recepționat în 2019, dar nici acum nu poate fi folosit. Anunțat cu surle și trâmbițe, ca pe o mare realizare a mandatului trecut, proiectul este plin de erori, iar unele dintre ele pot fi văzute cu ochiul liber.

Potrivit declarațiilor primarului Adrian Anghelescu, recepționarea bazinului s-a făcut de către o comisie a Companiei Naționale de Investiții care a integrat o singură persoană din cadrul Departamentului Tehnic al primăriei Giurgiu, constructorul și proiectantul.

Recepționat pe hârtie, căci în practică, bazinul nu a fost testat niciodată pentru a se vedea dacă totul este în ordine, dacă funcționează toate dotările și mai ales dacă poate fi deschis tinerilor și copiilor cărora le era dedicat proiectul.

Mergând pe principiul ”Las-0 mă că merge așa!”, la un an și ceva de la recepție, nu merge.

Primarul Adrian Anghelescu a adus un expert al Companiei Naționale de Investiții pentru a constanta deficiențele, iar ceea ce a găsit este greu de imaginat: nu mai puțin de 14 erori printre care:

  • conducte subdimensionate
  • lipsă senzori apă
  • lipsă senzori încălzire prin pardoseală

Pentru remedierea tuturor acestor deficiențe care fac imposobilă funcționarea bazinului de înot, Compania Națională de Investiții trebuie să-l preseze pe constructor, cât mai e lucrarea în întreținere, să vină la Giurgiu și să pună lucrurile la punct.

Proiectul de construcție a bazinului de înot de la Steaua Dunării a costat aprox. 4,5 mil. lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *