Șase români au încercat să introducă ilegal în țară peste 1.300 de articole vestimentare, încălțăminte și parfumuri, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile au fost descoperite pe 11 martie, ascunse printre bagaje, într-un autocar ce efectua curse Turcia-România. Astfel, au fost găsite mai multe pungi din plastic care conţineau 1.366 articole vestimentare, încălțăminte și parfumuri, inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.
În urma cercetărilor, a rezultat faptul că șase cetățeni români, cu vârste cuprinse între 23 și 40 de ani, pasageri ai autocarului, au achiziționat bunurile sus-menționate din Turcia, cu intenția de a le comercializa ulterior pe raza localităților de domiciliu.
Bunurile, în valoare de aproximativ 236.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării verificărilor.