Bunuri contrafăcute cu valoarea unei case descoperite la frontieră

În temeiul unui plan comun de acțiune, derulat între polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu și polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu – Serviciul de Combatere a Criminalității Economice au fost efectuate o serie de controale în cadrul cărora s-au descoperit diverse bunuri.

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au depistat un cetățean turc, care transporta o cantitate considerabilă de bunuri ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Evenimentul a avut loc în urmă cu două zile în jurul orei 19.30,când pe sensul de intrare în ţară, la efectuarea unui control specific asupra unui autocar marca Mercedes, condus de un cetățean turc, în vârstă de 32 de ani au fost descoperite  în cala mijlocului de transport, peste 2.200 de colete care conţineau articole vestimentare, obiecte de încălțăminte, parfumuri, obiecte de marochinărie inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute, precum și materiale sanitare.

Cu privire la bunurile sus-menționate, cetățeanul turc a declarat polițiștilor faptul că le-a achiziționat din Turcia și urma să le doneze unor instituții din România.

Bunurile, în valoare de aproximativ 244.790 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate si predate polițiștilor din cadrul I.P.J. Giurgiu, care în prezent, efectuează cercetări față de persoana în cauză pentru săvârșirea infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *