Bunuri reținute la frontieră

Articole vestimentare, încălțăminte și parfumuri, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, asta au descoperit polițiștii de la frontieră în bagajul unui cetățean turc

Evenimentul a avut loc în urmă cu două zile. Bunurile au fost găsite în urma unui control  efectuat, pe sensul de intrare în ţară,  controlul specific asupra unui autocar care efectuează transport regulat de persoane între Turcia şi România.

În urma controlului amănunțit efectuat, polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit în cala mijlocului de transport, printre bagaje, mai multe pungi din plastic care conţineau articole vestimentare, încălțăminte și parfumuri, inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că un cetățean turc, în vârstă de 33 de ani, pasager al autocarului, a achiziționat bunurile din Turcia, cu intenția de a le comercializa ulterior pe raza localității de domiciliu.

Bunurile, în valoare de aproximativ 48.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării verificărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, față de cetățeanul turc, pentru săvârșirea infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *