Minuta deciziei ÎCCJ la Tăriceanu:
„În baza art. 16 alin. (1) litera 1) Cod procedură penală, achită inc. Popescu Tăriceanu Călin pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) Cod Penal.
În baza art. 16 alin (1) litera b) teza I Cod procedură penală, achită inc. Popescu Tăriceanu Călin pentru complicitate la infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 258 alin. (1) Cod Penal.
În baza art. 16 alin. 1 litera b) teza I. Cod procedură penală, achită inc. Marciu Ovidiu Cristian Dan pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 258 alin. (1) Cod Penal.
În baza art. 397 alin (1) Cod procedură penală raportat la art. 19 cod procedură penală respinge acțiunea civilă privind pretențiile formulate prin constituirea de parte civilă de către Matei Cristian.
Conform art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu apel termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 decembrie 2021
Procurorii Parchetului General îi imputau lui Călin Popescu Tăriceanu că, pe vremea când era șeful Senatului, n-ar fi făcut demersuri pentru vacantarea postului de senator ocupat de Ovidiu Marciu, care fusese găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI) la nivelul anilor 2010-2012.
Ambii au fost trimiși în judecată de Parchetul general, Călin Popescu Tăriceanu fiind acuzat de abuz în serviciu, iar Ovidiu Marciu de uzurpare de calități oficiale.
Sursa: ziare.com