Carul 3 al Televiziunii Române, care a transmis în direct din zona fostului Comitet Central al Partidului Comunist Roman, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, este expus în fata Muzeului Judetean ”Teohari Antonescu” Giurgiu si poate fi vizitat timp de o lună, începand de astăzi. Amenajat ca un spatiu expozitional, carul a fost preluat de Episcopia Giurgiului de la Societatea Româna de Televiziune.
Carul 3 de transmisiune este una dintre cele 43 de maşini casate de TVR. După casare, autovehiculele au ajuns la Protoieria Giurgiu, adică la parohiile din localităţile Gostinu, Hodivoaia, Vieru şi Talpa. În decembrie, 1989 carul de reportaje a transmis căderea lui Nicolae Ceauşescu. Carul 3, acum, cu valoare istorică, a fost în mijlocul evenimimentelor și a avut un aport esențial la prima revoluție transmisă în direct. Mitingul a fost organizat de fostul dictator în Piața Palatului, pe 21 decembrie, iar o zi mai târziu a surprins imagini în direct după ce Ceaușescu a plecat cu elicopterul din sediul fostului Comitet Central al PCR, ceea ce a însemnat pierderea puterii.