Chiulangii de la Bolintin, clienți de-ai casei, în barurile din apropierea școlii

Au plecat de acasă, dar nu au ajuns la școală, sau au ajuns, dar, nu au rămas la toate orlele de curs. Este vorba despre 30 de elevi din Bolintin Vale care au preferat, în locul școlii, să ”socializeze ” la o ”um fum ” , o berică și /sau cafeluță, în localurile din apropierea școlii. I-au luat pe sus polițiștii și jandarmii, iar agenții comerciali au fost ”scoși la tablă” de oamenii legii.

La data de 28 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin Vale, împreună cu reprezentanții Detașamentului nr.3 Jandarmi Bolintin Vale, sprijiniți de cadrele didactice ale Liceului Tehnologic “Dimitrie Bolintineanu”, au desfășurat, pe raza de competență, o acțiune comună având ca scop atât combaterea absenteismului școlar, cât și prevenirea și combaterea comercializării de tutun, băuturi energizante sau alcool, către minori.

În urma activităților desfășurate, au fost verificate 7 societăți comerciale amplasate în imediata apropiere a Liceului Tehnologic “Dimitrie Bolintineanu”, fiind întocmite procese verbale pentru prevenirea și combaterea comercializării tutunului și băuturilor energizante.

De asemenea, au fost identificați 30 elevi care absentau de la cursuri.

Prevenirea abandonului școlar și absenteismul reprezintă priorități pentru polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, context în care, aceștia vor desfășura astfel de activități și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *