Cine este femeia surprinsă fără haine, în Municipiul Giurgiu?

Zilele trecute, pe străzile din Giurgiu a fost surprinsă o femeie care nu purta haine și care nu comunica cu nimeni.

Au fost trecători care au abordat-o, care s-au oferit să o ajute, dar și giurgiuveni care s-au mulțumit să filmeze cu telefonul, să posteze imaginile pe rețelele de socializare și să facă glume proaste pe seama acesteia.

Nu știm, deocamdată, cine este femeia și de ce are acest comportament, așa că, ne-am adresat Poliției Giurgiu, aflând, pe surse, că tânăra ar fi fost identificată de polițiști.

Tot de la Poliție aflăm că s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de violare a vieții private.

Alte informații nu ne-au fost furnizate, pe motiv că, în acest caz se fac verificări.

Ne întrebăm și noi, nu mai întâi se fa cercetări și apoi se întocmește dosarul penal, pe baza faptelor comise sau la noi e invers, prima dată se face dosar penal și apoi se cercetează?

Așteptăm, în continuare, date oficiale de la Poliția Giurgiu.

 

3 thoughts on “Cine este femeia surprinsă fără haine, în Municipiul Giurgiu?

  1. Art. 305. Din Nou Cod Penal
    (1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *