Comuna Clejani,este alaturi de Calugareni cea mai cunoscuta localitate din judetul Giurgiu.
Daca in cazul Calugarenilor nu exista nici un dubiu ca notorietatea este data de batalia din 1595 dintre armata valaha condusa de catre Mihai-Viteazu si niste turci condusi de unul Sinan-Pasa,la Clejani in 1522 Voievodul Radu de la Afumati a batut si el niste turci, dar nu aceasta lupta a adus celebritatea localitatii ci tarafurile de lautari, vestiti in toata tara si de o buna bucata de vreme si in Europa .
Cu toate astea, oamenii care si-au pus amprenta cel mai solid asupra acestei comune in decursul timpului au fost maiorul sarb Misa Anastasievici si Florin Nidelea,primarul localitatii incepand cu anul 2008 si aflat la al treilea mandat succesiv la conducerea localitatii.
Maiorul Misa Anastasievici (1803-1895) si- a petrecut a doua parte a vietii la Clejani si a lasat mostenire o scoala de meserii (prima de acest fel in Europa de est), scoala careia comunistii i-au dat foc intr-un revelion in anii ’80 si o biserica construita in stil gotic ,prevazuta cu ceas austriac si in care maiorul este impachetat intr-un sicriu de sticla, astfel incat la 122 de ani de la inhumare poate fi vazut, in cripta din interiorul bisericii.
O suta treisprezece ani de foame si de folclor a insotit Comuna Clejani de la disparitia maiorului si pana la revenirea fiului ratacitor Florin Nidelea in localitatea natala pe care a gasit-o parca suspendata in timp si pe care a reusit in mai putin de 10 ani s-o faca comuna cu cele mai mari investitii in infrastructura pe fonduri europene si guvernamentale din judetul Giurgiu.
In mai putin de 10 ani comuna Clejani este asfaltata aproape in totalitate, beneficiaza de sisteme de apa si canalizare,are scoli si dispensare dintre cele mai moderne… si acestea nu sunt decat lucrurile cele mai vizibile pe care le-a facut Florin Nidelea pentru Clejani.
Florin Nidelea acest ,,nou”, maior Misa, personaj pe care il invoca de fiecare data cu mare respect si dragoste.
Maiorul Misa si primarul Florin Nidelea,sau dovezi peste timp, dar de netagaduit , ca omul sfinteste locul