Am ajuns la plaja din Gostinu într-o sâmbătă dimineaţa, surprins plăcut de rusticul drumului care duce până mai spre dig. Apoi, am mers pe drumul de pe malul Dunării cu nostalgia descoperirii colbului care multora ne-a aninat copilăria, în vacanţele de vară, petrecute pe la ţară. Am găsit câteva zeci de familii, cu corturi prevăzute cu toate dichisurile, semn că au stat la Dunăre cel puţin o noapte, pescari cu scule procopsite, bucuroşi de şederea lângă apă, chiar dacă peştele părea că se plimbă mai mult pe la bulgari. Linişte, odihnă, respect faţă de natură- saci pentru deşeuri aduşi de acasă, acareturile în ordine, un aparat de radio cârâind la minim, lansete aliniate la mare artă. Nu tu manele, nu tu strigături sau răgnete, poate şi pentru că mai toţi cei de pe plajă aveau pe la maşini numere de Bucureşti.
Am revenit duminică, când bucureştenii plecau acasă şi giurgiuvenii veneau la Dunăre. Ca să nu fiu cârcotaş, trebuie să recunosc că până pe la ora 11 a fost bine, apoi plaja s-a aglomerat iar moravurile s-au schimbat. Nu zic nimic de aglomeraţie, dar, în scurt timp, mi s-a părut că plaja se transformă, repede, într-un teren ce găzduieşte o mare întâlnire de prost-gust: au apărut urlătorii, strigătorii, disperaţii, descoperitorii de apă ( whau!, ce apăăă, frateee, să moară mamaaa!), protectorii îmbăiaţilor (mai la mal, Alberto, să nu te îneci ca prostu!, …vai!, Artemisa, te-ai udat la chiloţei, vino să-i schimbăm să nu răcească fetiţa!), maneliştii, ATV-iştii, micarii, berarii, pit-buliştii, dar, tuturor le-a luat bomboana de pe tortul nesimţirii, sky-jetiştii- trei la număr, dar, ca ei, mai rar! Dacă ar fi să fac un top al cocălarilor, ei sunt, la distanţă pe primul loc, întrunind toate virtuţile principale cu care un cocălar de Dunăre poate fi investit de mama darnică natură a rataţilor: şmecher-prost, jeumanfişist, nesimţit, iresponsabil, toate garnisite cu un mod excerbat de a te expune, despre care credeam că este specific numai unei- la noi- blamate etnii. Totul, până la ei, şi asta pentru că nimic nu se mai auzea pe Dunăre sau pe plajă decât sculele lor ambalate la maxim, pârâieli, valuri, curse înspre mal de ziceai că dă peste tine-amărâtul de înotătător de pe la mal, ovaţii şi susţineri de pe plajă, din tabăta găştilor complice, aere de mari vedete propulsate, băşini cât încape. Un spectacol jalnic al unor troglodiţi care au confiscat, cu japca, sutelor de persoane de pe mal, venite la linişte, soare şi la Dunăre, până şi dreptul de a mai sta în siguranţă în apă, la trei metri de mal.
Îmi este efectiv sictir să public fotografii amănunţite cu asemenea specimene. Nu de alta, dar ar fi inutil- o fotografie nu poate suplini lipsa câtorva sute de ani lumină cât le-ar trebui lor să ajungă cu educaţia cel mult spre vremea colectivizării.
D.P. Mall- Gelu BREBENEL