Colegiul Tehnic ”Ioan Bălănescu”, în parteneriat cu Consiliul Județean Giurgiu și Inspectoratul Școlar a organizat azi, 16 mai, ”Ziua Porților Deschise”.
Astfel, elevii claselor a 8-a ai școlilor din județul Giurgiu au fost invitați să cunoască oferta educațională a colegiului pentru anul școlar 2022-2023.
Elevii claselor a 8-a au de luat o decizie foarte importanță în ceea ce privește viitorul lor, având în vedere că nu toți se pot descurca într-un liceu teoretic, o alternativă care le asigură o meserie de viitor, fiind școlile profesionale.
Pentru a-i ajuta să se hotărască mult mai ușor, Colegiul Tehnic ”Ioan Bălănescu” i-a invitat pe elevi în atelierele de lucru, în sălile de clasă, în laboratoare, acolo unde au primit informații importante chiar de la potențialii angajatori, cei care susțin atât financiar, cât și material clasele școlii profesionale.
Una dintre societăți este Termoenergetica București, o societate în căutare de sudori, care își dorește un parteneriat cu Colegiul ”Ioan Bălănescu” pentru a susține o clasă cu acest profil.
În cadrul aceluiași eveniment au fost prezenți și reprezentanții BOCH România, cu un stand amplasat în curtea colegiului, acolo unde mecanici auto profesioniști i-au introdus pe elevi în tainele unei meserii extrem de îndrăgite, în special de băieți: mecanic auto.
Elevii care aleg Colegiul Tehnic ”Ioan Bălănescu” beneficiază de burse consistente din partea agenților economici, transport și masă caldă din partea Consiliului Județean Giurgiu.
Ziua ”Porților Deschise” va continua și marți, 17 mai, când elevii sunt invitați să viziteze societățile REOS și Shypiard.