Comuna Stănești, răscolită de percheziții, pentru abuz în serviciu

Primăria Stănești se află de ceva vreme în vizorul polițiștilor giurgiuveni de la Investigarea Criminalității Economice.

Vorbim de un dosar greu, la care s-a lucrat zi și noapte, pentru a demonstra că la primăria Stănești cineva este certat cu legea.

Mai exact, polițiștii, coordonați de parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu au descins, dimineață, la primăria Stănești unde au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară la domiciliile unor persoane fizice și juridice, precum și la sediul unei instituții publice, în vederea documentării și probării activității infracționale.

În dosar se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public ar fi obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals material în înscrisuri oficiale.

În prezenta cauză penală se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea presupus nelegală în legătură cu obținerea unor contracte de achiziții de către o instituție publică privind executarea unor lucrări și decontarea acestora către un operator economic, în baza unor documente nereale.

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu vor fi citate 12 persoane, în vederea audierii, în calitate de martori.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

One thought on “Comuna Stănești, răscolită de percheziții, pentru abuz în serviciu

  1. Acolo se comit ilegalitati in ultimi 8 ani pe banda rulanta ,numai ca nu are nimeni ce sa le faca , au legea lor si nu- i deranjeaza nimeni …din pacate , va urma un alt n u p , ca de obicei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *