Fondul şcolii – banii la negru din şcoala românească!
În urmă cu câteva zile, la iniţiativa Consiliului Naţional al Elevilor, a fost depus un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, ce vizează interzicerea colectării fondului clasei, respectiv al şcolii. Structura de reprezentare a tuturor elevilor din România atrage atenţia faptului că fenomenul de colectare a fondului clasei, respectiv al şcolii, reprezintă o modalitate prin care este sprijinită corupţia în unităţile de învăţământ.
Educaţia ar trebui să fie gratuită, conform art. 32, alin. (4) din Constituţia României, însă, din păcate, în cele mai multe dintre unităţile de învăţământ, formele de sprijin financiar din partea actorilor implicaţi în procesul educaţional reprezintă o normalitate. Astfel, fie că este vorba despre cumpărarea materialelor necesare desfăşurării orelor de curs, fie că vorbim despre renovarea sălii de clasă sau de sprijinul pentru plata serviciilor de pază, părinţii sunt cei care investesc sume considerabile de bani.
Reprezentanţii elevilor consideră că această practică, foarte bine înrădăcinată în sistemul educaţional românesc, nu face altceva decât să perpetueze corupţia în şcoli. Dea lungul timpului, Consiliul Naţional al Elevilor a demarat acţiuni menite să elimine corupţia din sistemul de învăţământ, iar acum, solicită Parlamentului României adoptarea iniţiativei legislative în cel mai scurt timp.
“La iniţiativa Consiliului Naţional al Elevilor a fost depusă o iniţiativă legislativă care interzice în mod explicit colectarea fondului clasei şi fondului şcolii în unităţile de învăţământ. Cei care fac acest lucru vor putea fi sancţionaţi cu până la 2000 de lei. Consiliul Naţional al Elevilor a început lupta împotriva corupţiei şcolare, iar acesta e doar primul demers pe care îl vom realiza în acest scop.” – a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.