Municipiul Giurgiu, orașul Bolintin Vale, Palanca și Remuș sunt localitățile în care s-au produs incendii de locuințe, în ultimele ore. Acestea au avut drept consecințe pagube materiale importante.
Primul incendiu a fost sesizat ieri după-amiază, în Palanca. Acesta se manifesta violent la parterul unei case, cu etaj și mansardă, unde era amenajată o saună din lemn. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal,cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă și la restul locuinței.
În incendiu au ars sauna și bunurile de la parterul casei, cauza probabilă fiind focul deschis în spații închise.
Cel de-al doilea incendiu a fost sesizat în jurul orei 18:50, în Bolintin Vale, unde ardea violent acoperișul unei case. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
În urma incendiului a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit (conductor electric neizolat corespunzător).
În jurul orei 05:05, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la tabloul electric al unei case din strada Ghizdarului. În incendiu a ars contorul electric și s-au deteriorat tavanele din două camere. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul. La aproximativ o oră de la această intervenție, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu s-au deplasat în localitatea Remuș, acolo unde a fost sesizat un incendiu izbucnit la o casă. Aceștia au acționat rapid pentru ca flăcările să nu se extindă.A ars astereala din lemn, pe o suprafață de aproximativ 5 mp și s-au deteriorat pereții casei și tavanele din lambriu. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la coșul de fum deteriorat.
Informare preventivă
Astfel de evenimente pot fi prevenite dacă sunt respectate următoarele măsuri:
– La instalația electrică
– Verificați periodic instalațiile electrice astfel încât să puteți înlătura defecțiunile;
– Nu folosiţi instalaţii electrice cu improvizații;
– La suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
– Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţile atunci când sunt uzate;
-Nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
-Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;
-Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede.
-La mijloacele de încălzire și coșurile de fum asigurați izolarea termică a mijloacelor de încălzire față de materialele combustibile din apropierea acestora;
-Verificați, reparați, izolați termic și curățați coșurile de evacuare a fumului pentru a elimina depunerile de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
-Nu folosiți sobe sau alte mijloace de încălzire defecte sau cu improvizații;
-Nu aprindeți focul folosind lichide inflamabile;
-Nu supraîncălziți sobele sau alte mijloace de încălzire;
– Nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
-Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
-Folosiţi soba doar cu uşa închisă;
– Aşezaţi o tavă metalică în faţa sobei, în dreptul uşii;
– Nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile, haine la uscat;
-Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
-Nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
– Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă sau cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.