Deputaţii au respins la începutul acestei săptămâni un proiect de lege ce viza creşterea salariului minim brut până la valoarea de 60% din câştigul salarial mediu brut, de-a lungul mai multor ani. Propunerea legislativă a apărut în contextul în care și la nivel european se discută despre stabilirea unei formule unitare de calcul a salariului minim, mai exact, în funcție de salariul mediu din țările membre ale Uniunii Europene (UE).
Propunerea legislativă a fost respinsă de deputaţi, după ce în luna mai a primit votul favorabil al senatorilor. În acest mod, proiectul şi-a încetat parcursul legislativ şi nu va putea să se aplice.
Concret, propunerea prevedea creșterea în tranșe, de la începutul anului viitor și până la sfârșitul anului 2024, a raportului dintre salariul minim brut și câştigul salarial mediu brut, astfel încât salariul minim să ajungă să reprezinte 60% din cel mediu.
După cum susțineau inițiatorii propunerii, această măsură viza, printre altele, garantarea asigurării condițiilor minime de trai decent pentru populație, diminuarea migrației forței de muncă locale, reducerea șomajului voluntar generat de lipsa de atractivitate a salariului minim și colectarea unor sume mai mari la bugetul de stat.