Criza de gaz de pe piață, motivul pentru care caloriferele sunt încă reci la Giurgiu

La Giurgiu vremea s-a răcit semnificativ și nici zilele următoare nu se anunță altfel. Din contră, vin ploi, iar pe timpul nopților nu vor fi mai mult de 6 grade Celsius.

Cel mai mult au de suferit cei care depind de furnizarea agentului termic, pentru că e frig în apartemente, în școli, în spital și peste tot unde nu există centrale sau alte surse de încălzire.

De aici și înrebarea ” când se dă drumul la caldură în Giurgiu?”.

Sorin Cepraga, directorul Uzinei Termoelectrica Production a declarat pentru giurgiu-tribune.ro :

”În momentul de față este criză de gaz la nivel mondial. Noi am avut contract până în la 1 octombrie, însă încă din septembrie am încercat să cumpărăm gaz, numai că prețul care ni s-a oferit era de patru ori mai mare. Sperăm că vom rezolva această situție până la 1 noiembrie, motiv pentru care apelăm la înțelegerea giurgiuvenilor.”

Problema nu este însă numai lipsa gazului de pe piață, ci și prețul la care acesta este tranzacționat. Prețurile europene la gaze naturale au crescut cu peste 300% din cauza nivelului redus al stocurilor, dar și a cererilor ridicate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *