Cu gunoiul pe facebook

În cartierul Tineretului, în fața scării B, a blocului E1, s-a ridicat, azi, un munte de gunoi. Unul dintre locatari a fotografiat și a postat pe facebook imaginile întrebându-se cine a contribuit la tabloul dezolant și pestilențial.

Este clar că gunoiul deranjează, dar și mai clar este că, din ce se observă, este vorba de gunoi menajer, produs de oamenii din zonă. Tomberoane sunt peste tot, așa că nu se poate acuza lipsa acestora. Pe deasupra, cartierul Tineretului nu este Sectorul 1 din București rămas fără firmă de salubrizare.

Deci, gunoiul nu poate veni decât de la oameni, fie din neglijență, fie din iresponsabilitate, fie din orice alte motive care țin de educație sau de lipsa spiritului civic.

Până când se va sesiza cineva să ridice gunoiul, grămada va cere vârf, iar peisajul va deveni și mai dezolant.

Unul dintre sfaturile comentatorilor de pe facebook era acela ca cei care au aruncat gunoiul să îl și strângă, fără a mai da vina pe autorități. Totul ține de gradul de civilizație și bun simț.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *