Da’ cu stâlpii, ce-ați avut?

Străjuiți de un gard, ridicat cu multă sudoare de mâîni  muncitorești, arborii umbroși și mândri ai “Parcului Fabricii de Zahar”, respiră povestile multor familii ce au lucrat la Fabrica ce dâ numele locului.
Îl traversau și atunci și acum, locatarii blocului “23 August”, ai strazii “Aleea Fabricii de Zahar” și isi strigau copiii, cei de pe strazile adiacente.
Fabrica era inima care pulsa viața în întreg cartierul , trecând prin razboi, în urlet de sirenă, în tăcere, cu luminile stinse pe timpul bombardamentelor, în beciurile de sub apartamentele cu un etaj, ori în adapostul de sub blocul “23 August”, sau jos “La Popice”.

Ivirea în mahalaua “ Smarda” a parcului rotund, înmiresmat de tei primavara, și robotit din pricina campaniilor, în sezonul sfeclei de zahar , era ombilical legat de fabricuta construita de niste belgieni catolici, care, imediat ce au ajuns în oras, au cautat să-și construiască o biserică (dar asta e alta poveste).
Primul document prin care se cere acordul pentru constructia fabricii , este un proces verbal al Sfatului Administrativ Extraordinar din 29 octombrie 1841, in care se analizează cererea adresată domnitorului, de italianul Feraldi, prin care, acesta solicita „a i să acorda drept să deschiză în acest Prinţipat o fabrică de zahăr din sfecle, alcătuită de o soţietate aici”.

 

Si “soțietatea” a dat o pâine curată si cinstită muncitorilor care produceau zahăr si sare de lămăie .  Chiar si “pe timpul foametei “, tot se gasea o mamaligă, mare și rotundă, ca parcul în care au început să existe povești de viață , ca sufletele oamenilor, ca fostul ring de dans pe care se înalța foișorul…ca inimile celor care au construit aceasta fundație în urma cu aproximativ 70 de ani,-unul dintre acestia fiind bunicul meu, Sachetti Fortunato- seful echipei .

În 2004 a inceput demolarea fabricii, fară autorizație de demolare.
“Rotundul” a gemut, martor neputincios,  când,  mulți locatari s-au mutat în căutarea unei slujbe , alții s-au dus la locul lor de veci, iar unii au rămas să le povestesca și celorlalți istoria.

Parcul a mai fost renovat în urma cu ceva timp, cu bancuțe frumoase și coșuri de gunoi, dar, au disparut…. Cu ani în urmă, au apărut și niște paznici pentru  ca mobilierul și becurile să reziste. Apoi, niște studenți la arhitectură, au construit în interiorul său un pavilion.

Ce asteptau însă locuitorii cartierului

Oamenii din cartier au tot sperat și au cerut chiar insistent  celor care veneau în perioadele electorale  să le ceară votul, să le repare și lor gardul a cărui plasă a fost cel mai probabil furată și dusă la fier vechi. Promisiuni și iar promisiuni…

Gardul Rotundului îi mai ține  încă pe unii legați de poveste, iar altora, așa cum era el,  cu bucăți lipsă, le ținea cât mai în siguranță copiii alflați afară la joacă.

Ieri, când o echipă de muncitori a sosit  -culmea- să Demolze, nu să Construiască gardul cetățenii au fost profund dezamăgiți !

Ieri,  oamenii care locuiesc împrejurul Parcului așteptau să lî se spună, în sfârșit, cineva  ”s-a rezolvat, vom pune plasă!”. Nimeni nu i-a anunțat însă și pe ei nimic. Au înțeles ,văzând cu ochii că ”s-a rezolvat, nu se , poate” ! Drept este că acei vechi stâlpi se șubrrziseră străjuind de-atâta amar de vreme, dar reconstruirea lor este imperios necesară deoarece Parcul este un monument istoric. Dacă nu va fi reconstruit cu stâlpiî și gardul împrejmuitor, cu tot,  va fi ca și când , o filă din cartea de istorie a orașului a fost smulsă pe nedrept.

Greu se  construiește! Ușor se demolează! Speranța, încă rezistă!

 

Camelia Dumitru Sachetti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *