Dacă  mergi  mereu  circular…

La  Giurgiu, pe strada Abundenței (astăzi Victoriei) la nr.13, se naște la 13 mai 1907, Ionescu Emil Gulian, fiul magistratului Ionescu Iulian Gulian și al profesoarei Ionescu Elena Gulian, după cum atestă actul de naștere 304 din 1907, al Primăriei Giurgiu. Despre anii copilăriei și adolescenței se cunoaște mai puțin. Doar Colegiul Național Ion Maiorescu mai păstrează încă, tabloul promoției 1925-1926,  care are în centru pe șeful acesteia, Emil Gulian, și dintre colegi, cel mai cunoscut, distinsul profesor Marinel Marinescu. Alături profesori de excepție- Savin Popescu, Dan Barbilian, Alexandru Cartojan. Cert este că după absolvirea liceului, Emil Gulian se mută cu familia în București, unde urmează studiile superioare.

Anul 1934 rămâne un moment de referință în activitatea sa literară marcând debutul său editorial. Institutul de arte grafice Luceafărul , cu sediul în București, strada Numa Pompiliu, nr.7-9, va edita volumul de versuri, deosebit de sugestiv intitulat Duh de basm, ilustrat de un mare grafician al timpului, Mac Constantinescu.

Volumul cuprinde câteva traduceri din lirica franceză contemporană poetului, dar și creații originale de factură ermetică, care cultivă cu predilecție metaforele glaciațiunii, purității și maternității (Ov. S. Crohmălniceanu).

Nota originală a volumului este dată de ciclul Basme, unde motivele fantastice tradiționale sunt investite cu sensuri abstracte.

Temperamental, consemnează marele critic George Călinescu, în monumentala sa Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, poetul e un sentimental, cu înclinări spre feeric (baluri la care femei fardate, cu matiile prețioase, sosesc în landouri ântâmpinate de lachei înmănușați), nestăpân pe coloarea verbelor și care abia când prinde un amănunt prozaic, cum e fotoliul ros, găsește acel echilibru între aerian și terestru, ce este condiția poeziei.

Emil Gulian, însă, după cum remarcă Călinescu  este un traducător lăudabil din Edgar Alain Poe.

Gulian, apreciază și Vladimir Streinu în Pagini de critică literară, traducând întâia oară masiv, a făcut cititorilor noștri un serviciu de cunoaștere dând în versiune românească poemele lui Edgar Poe, cel dintâi .

Traducerea lui Gulian, pe care în versuri o socotim cea mai reușită din câte cunoaștem, după cum apreciază criticul Valentin Streinu, îl va determina pe acesta să-și exemplifice pledoaria pentru a nega ideia de itraductibilitate în eseul Pemele lui Edgar Poe în românește, alăturând, comparativ originalul cu traducerea, menționând că traducerea lui Emil Gulian ne întărește astfel convingerea noatră despre traductibilitatea poeziei în toate elementele ri. Dealtfel el, cum reiese din Prefață, va mai consemna criticul, și-a pus preliminar toate dificultățile traducerii, învingând pe acelea pe care le învinge talentul și luptându-se brav chiar cu celelate.

Iată doar cîteva considerente care stârnesc interesul pentru opera poetului giurgiuvean, ce se cuvine a fi adusă la lumina cunoașterii pentru a da strălucirea neceasă a celui care, aici , pe malul bîtrânului fluviu, a pătruns pe deplin sensul sunetelor sferelor .

Din păcate, în în încleștarea ultimului război mondial, pe întinsul ținut rusesc, viața sa a fostr frântă. Pentru soția sa, Hortance Maria Lucia Dejoiu, cu care se căsătorise abia cu șase ani în urmă, la 19 aprilie 1936,

conform actului 413 al Primăriei sectorului 1 București, dispariția soțului a fost incredibilă. Trăind cu speranța unei întoarceri de pe front, abia peste 35 de ani, la 7 noiembrie 1977,  judecătoria sectorului 2 București emite o hotărâre deliberativă de deces ( numărul 3 742) prin care se consemnează ca dată a decesului lui Emil Gulian, pe baza unor documente militare și informații certe, 20 noiembrie 1942

Pe baza acestei hotărâri, se va elibera, la Giurgiu, actul de deces 35 din 28 ianuarie 1978.

În ciuda faptului că Poetul s-a stins din viață pe frontul îndepărtat,  Emil Gulian se va lega prin moarte tot de orașul în care s-a născut și pe care l-a iubit.Se închide, astfel, cercul vieții lui Emil Gulian tot la Giurgiu.

Pentru consolare,

Plimbare-

Un turn provincial fără pretenții de stil,

Cu cercuri concentrice salbă,

Lîngă el te înfășori circular

Și nu e nimic.

Dacă mergi mereu circular,

Te apropii, în timp, de moarte.

                          ( Giurgiu )

 

 

Întâmplare sau nu, la împlinirea unui gând de a readuce acasă Poetul Emil (Gulian), a trudit, scormonind zeci de file îngălbenite de vreme, tot un Emil (Talianu), având alături sprijinul și generozitatea nepotului, care a oferit, necondiționat, spre a fi cercetate anuscrisele păstrate, botezat, cum putea altfel, decât Emil ( Achimescu-Gulian) !

 

Emil Talianu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *